Deoarece nu există nici până acum normele de aplicare a legii pentru organizarea, administrarea şi exploatarea păşunilor, fermierii hunedoreni se află în situaţia dificilă de a nu se putea încadra în termenul pentru depunerea documentaţiei privind subvenţiile pentru terenuri pentru anul 2013.
Cu toate acestea, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, spune că a fost identificată o soluţie legală, pe care a şi prezentat-o autorităţilor publice. Este vorba de închirierea de către consiliile locale a păşunilor permanente aflate în domeniul privat al autorităţilor locale.
„O soluţie era necesară de urgenţă, avându-se în vedere problemele întâmpinate de autorităţile publice locale şi de fermieri pe de o parte, şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură pe de altă parte, cu privire la subvenţiile ce se acordă pentru suprafeţele păşunii permanente de pe raza judeţului nostru”, a declarat Sorin Vasilescu.
La nivelul judeţului Hunedoara, au fost declarate 20.000 de hectare ca fiind păşuni permanente aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ teritoriale, iar pentru subvenţionarea acestor suprafeţe pentru anul 2013 judeţului i-a fost alocată suma de 5,5 milioane de euro.
Deoarece nu există nici până acum normele de aplicare a legii pentru organizarea, administrarea şi exploatarea păşunilor, fermierii hunedoreni se află în situaţia dificilă de a nu se putea încadra în termenul pentru depunerea documentaţiei privind subvenţiile pentru terenuri pentru anul 2013.
Cu toate acestea, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, spune că a fost identificată o soluţie legală, pe care a şi prezentat-o autorităţilor publice. Este vorba de închirierea de către consiliile locale a păşunilor permanente aflate în domeniul privat al autorităţilor locale.
„O soluţie era necesară de urgenţă, avându-se în veder