Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcane pentru afacerişti? Porturile Constanţa şi Agigea nu funcţionează pe principiul găurii negre

Publicat in Ziua Constanta, luni 22 aprilie 2013 ·

Considerate de unii drept „porţi” ale Europei, porturile Constanţa şi Constanţa Sud - Agigea par să se poată transforma cu uşurinţă într-o adevărată capcană, mai ales pentru afacerişti. Spun asta pentru că odată ce businessmenii şi-au legat într-un fel sau altul numele de port, mai precis printr-o tranzacţie mai mult sau mai puţin legală desfăşurată aici, cu greu se mai pot descotorosi de el apoi. Aparent (in)explicabil, drumurile - mai ales cele ale anchetatorilor - par să revină, iar şi iar, la Portul Constanţa sau la Constanţa Sud - Agigea.

Un exemplu în acest sens este chiar un cunoscut om de afaceri libanez trimis în judecată în urmă cu doi ani alături de un fost director portuar şi care, periodic am putea spune, îi „pune“ pe anchetatori (involuntar, se înţelege) pe pista porturilor constănţene. Iar în acest context putem face referire la descinderile efectuate în Constanţa zilele trecute de zeci de mascaţi aflaţi sub coordonarea procurorilor de la Investigarea Criminalităţii Organizate. Percheziţiile au avut loc în Constanţa şi în alte judeţe ale ţării, oamenii legii aflându-se în căutarea presupuşilor complici ai libanezului, dar şi a dovezilor care l-ar putea incrimina pe respectivul suspect de evaziune fiscală. Revenind la ispita, dar şi la pericolul pe care Portul Constanţa le reprezintă în ochii afaceriştilor mai mult sau mai puţin corecţi este de menţionat faptul că, în ceea ce priveşte lumea afacerilor din Constanţa, aproape că nu există dosar de evaziune fiscală în care să nu fie menţionate tranzacţii derulate prin Porturile Constanţa şi Agigea. Şi de ce nu ar fi? Portul este atât de mare şi atât de puţini oameni înţeleg efectiv ce se petrece acolo, încât cu siguranţă un vas ar putea părăsi cheiul încărcat fictiv cu cherestea şi efectiv cu... droguri, de pildă. Sau transfugi. Că doar se spune că am avut şi urmăriţi internaţionali care au fug

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 59 minute
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum 18 minute
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum 32 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Doi elevi au ajuns la spital, după o explozie produsă în atelierul unui liceu din Giurgiu

Ziare.com acum 23 minute
Doi elevi au ajuns la spital, cu arsuri, în urma unei explozii produse în atelierul Liceului Tehnologic "Dimitrie Bolintineanu" din oraşul Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu. Alţi doi elevi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum 59 minute
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Vremea

București
acum

27°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°