Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Reghe vine Naşu'. Contra l-a cununat pe antrenorul Stelei şi vrea să-i fie superior şi pe teren

Publicat in Adevarul, luni 22 aprilie 2013 ·

Duelul Steaua – Petrolul propune şi o dispută a celor mai tineri antrenori din Liga I, care sunt şi rude în viaţa de zi cu zi.

Laurenţiu Reghecampf şi Cosmin Contra au fost colegi de generaţie şi au avut trasee similare, cu menţiunea că „Guriţă” a fost mereu înaintea lui Reghe. Ambii au jucat fundaş dreapta şi pentru că actualul antrenor al Petrolului a explodat mai repede, Reghecampf n-a avut loc de el nici la juniori, nici la tineret, nici la naţionala mare.

Cei doi au fost totuşi împreună în lotul de tineret al României, singurul care a participat la un turneu final, în 1998, sub comanda lui Piţurcă. Apoi, Contra a fost rezerva lui Dan Petrescu la naţionala mare, iar după ce a devenit titular, Reghecampf era varianta de rezervă, la care s-a apelat însă doar o dată, în meciul de tristă amintire cu Danemarca, pierdut, scor 2-5 la Bucureşti.

Stilul german versus stilul spaniol

Şi din punct de vedere al echipelor de club la care au jucat, Contra e peste Reghecampf, Alaves Milan, Atletico Madrid sau Getafe neputân-du-se compara cu Litex Loveci, Energie Cottbus sau Allemania Aachen.Ambii au avut însă cariere frumoase, cu mulţi ani jucaţi în străinătate, fapt care şi-a pus amprenta asupra formării lor ca oameni şi mai târziu, ca antrenori. Reghe e adeptul şcolii germane, în vreme ce Contra merge pe conceptul de joc spaniol.

Legaţi prin Ana Maria Prodan

Pe vremea când erau fotbalişti, Reghecampf şi Contra nu erau mari prieteni. În ţară, unul era la Steaua, celălalt la Dinamo, iar când au plecat afară fiecare şi-a văzut de treaba lui. Legăturile dintre ei

s-au strâns după ce Laurenţiu a devenit iubitul Anei Maria Prodan, care era apropiată a lui Contra, ajutându-l pe acesta şi ca impresar. Reghe şi Prodanca s-au căsătorit în Las Vegas, în 2008, dar în 2011 au repetat nunta la Snagov.A fost un eveniment-surpriză pentru antrenor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°