Miniștrii afacerilor externe și cei ai afacerilor europene din statele membre UE discută, azi, la Luxemburg, despre propunerea de înfiinţare a unui mecanism european privind democraţia, statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.
Discuţiile în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale se vor concentra asupra pregătirii reuniunii Consiliului European din 22 mai 2013 și a stadiului negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual post-2014, potrivit unui comunicat al MAE remis EVZ. România va fi repzentată de ministrul de externe Titus Corlățean.
Totodată, miniştrii afacerilor externe sau afacerilor europene din țările membre UE vor avea un schimb de opinii asupra procesului de extindere a UE, cu accent asupra perspectivei europene a Balcanilor de Vest, în baza Concluziilor Consiliului European din decembrie 2012.
În cadrul reuniunii va fi prezentată o scrisoare comună a miniştrilor de externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei, adresată, în 6 martie, preşedintelui Comisiei Europene şi preşedinţiei Consiliului UE, referitoare la propunerea de înfiinţare a unui mecanism european privind democraţia, statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.
In scrisoarea adresata președintelui CE, Jose Manuel Barroso, de cei patru miniștri de Externe, se cer sancțiuni economice pentru țările în care se constată derapaje de la democrație, iar intervenția să fie preventivă și legată de fondurile europene.
Agenda Consiliului Afaceri Externe cuprinde o serie de subiecte de interes major pentru politica externă a Uniunii Europene: perspectivele Parteneriatului Estic, în pregătirea reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic din luna iulie 2013 şi a Summit-ului Parteneriatului Estic (Vilnius, 28-29 noiembrie 2013), cele mai recente evoluţii din sudul Mediteranei, cu accent pe situaţia din Siria, Liban şi Eg