Complexul Energetic Oltenia începe să sufere schimbări nu doar de formă, ci şi de fond. Şi e greu să nu îţi dai seama că unele din aşteptările prea mari pe care unii dintre noi le aveam de la noua conducere încep să devină certitudini. Spun asta pentru că mulţi dintre noi au scris hectare de texte în paginile ziarelor despre multe cheltuieli inutile făcute de fostele companii şi, ulterior, chiar şi de Complexul Oltenia.

Lista este lungă, începe cu sindicatele şi se termină cu afaceriştii locali sau din judeţele vecine care au dezvoltat adevărate imperii pe cârca minerilor şi energeticienilor din companie. Am scris mult, cu toţii, am mai dat şi cu subsemnatul pentru că s-au simţit unii lezaţi, şi, cu toate astea, nu s-a întâmplat nimic. Poate doar o dată, prin 2011, s-a speriat când a sărit toată presa pe el că minerii mor de foame şi el închiriază bolizi de lux şi jeepuri pentru subalterni. Nu a făcut mare lucru, a redus cheltuielile la jumătate, dar problema de fond a rămas.

Când spun „problemă de fond” mă refer la contractele de închiriere încheiate cu diferite firme. Îmi amintesc că şi personal l-am întrebat o dată, pe la Gheorghe Etăgan prin birou, dacă nu mă înşel, de ce nu cumpără maşinile. Mi-a spus că e mai ieftin să le închirieze, că e leasingul scump, că bani să le cumpere cash nu are şi aşa mai departe. Motive! Ideea era că trebuia ca anumiţi oameni de afaceri să se dea bine pe lângă mai-marii companiei că se plimbă cu maşinile închiriate de la ei.

Recunosc, Ciurel m-a surprins cu decizia asta de a nu mai închiria maşinile şi a scoate 20 de miliarde din conturi ca să le cumpere. Da, ştiu, o grămadă de bani! Dar, dacă ne gândim bine, sunt banii pe care Burlan i-a plătit într-un an și jumătate ca să închirieze maşinile respective. Comparaţia, cred, nu îşi are rostul, pentru că e clar în favoarea actualului.

Nu este singurul lucru sur