Cu o sală a Palatului drapată în roşu, un Năstase întâmpinat cu Oda Bucuriei şi aplaudat ca la Oscar, vorba Gabrielei Firea, cu baroni luptându-se cam fără vlagă pentru regiuni şi un Iliescu vorbind în faţa unei adunări înjumătăţite de plictiseală şi sandwich-urile cu salam de la bufet, Congresul PSD a părut că se rezumă la a bifa realegerea lui Ponta. În fapt, este vorba de mult mai mult: consfinţirea primului tandem de forţă, Ponta-Dragnea, după cel format, în 1997, de Iliescu-Năstase, şi semnalul că PSD este gata să guverneze de unul singur. De mult timp, social-democraţii nu au mai avut un „numărul doi“ cu o atât de mare putere în partid şi cu real potenţial de succesor şi nici un preşedinte de partid cu şanse de a câştiga Cotroceniul fără sprijinul unei alianţe. Să ne aducem aminte: după ce Năstase ajunge prim-vicepreşedinte în iulie 1997, are la dispoziţie 4 ani să-şi consolideze poziţia, iar la Congresul din ianuarie 2001, după succesul din alegeri, obţine puterea totală. Traseul victorios al PSD şi al fostului secund al lui Iliescu a fost barat de Băsescu, iar pentru victoria din 2012 a fost nevoie de uriaşul USL. Acum însă, atât PSD, cât şi Ponta stau sub auspicii cu adevărat favorabile pentru a reedita gloria trecută. Care înseamnă un singur lucru: puterea completă.

Din acest punct de vedere, nu trebuie minimalizat ce s-a întâmplat în weekend-ul trecut, chiar dacă la prima vedere a părut doar un exerciţiu de rutină şi de imagine. Congresul a lansat câteva mesaje importante şi a părut un preludiu la cel care, dacă nu intervin defecţiuni majore, va avea loc înaintea alegerilor din 2014. În primul rând, discursurile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Ponta, un speech de prezidenţiabil, construit strategic în paradigma dialogului şi a parteneriatelor - interne şi europene -, pozitiv, neconflictual, al solidarităţii, dincolo de orgolii şi vendete po