Clienţii nemulţumiţi ai băncilor pierd încă o bătălie în instanţă. Curtea de Apel Bucureşti a anulat o decizie a Tribunalului Bucureşti şi reintroduce comisionul de risc în contractele de credit dintre Volksbank şi clienţii săi, obligându-i să restituie băncii 25.000 de euro, reprezentând sume restituite şi cheltuieli de judecată, se arată într-un comunicat al băncii.
Reprezentanţii băncii nu specifică câţi clienţi sunt incluşi în acest dosar.
Curtea de Apel apreciază că nu este îndeplinită una din condiţiile necesare pentru declarea unei clauze abuzive – crearea unui dezechilibru între obligaţiile părţilor – şi, în consecinţă, anulează hotărârea iniţială prin care comisionul de risc a fost eliminat din contract.
”Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în Convenţia de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa. Pentru intimaţi esenţial era să cunoască cuantumul comisionului de risc şi dacă acesta era convenabil pentru ei. Legea 193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, într-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu şi necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor, ori a dobânzilor“, se arată în sentinţa citată.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs, însă este executorie, ceea ce înseamnă că Banca va începe procesul de recuperare a sumelor. Banca a fost reprezentată în acest dosar de către casa de avocatură Vilău & Mitel.