Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SALVARE MIRACULOASA - Copil readus la viata de doi baimareni, dupa ce s-a scufundat in apele raului Sasar

Publicat in eMaramures, luni 22 aprilie 2013 ·

De o salvare miraculoasa a avut parte astazi, 22 aprilie, un baiat de-o schioapa, care a fost luat de apele Sasarului. Copilul s-a jucat cu alti pusti de varsta lui in zona Planetariului din Baia Mare, iar la un moment dat s-a dezbracat si a intrat in valuri sa se balaceasca. Martorii spun ca au auzit brusc strigate disperate si ca, dupa cateva minute, au vazut un corp plutind la cateva zeci de metri distanta.

Viata baietelului luat de ape a fost salvata de doi baimareni care, alarmati de tipetele copiilor, au coborat intr-un suflet pe malul Sasarului pentru a vedea ce s-a intamplat. Unul dintre tinerii care a intrat in apa a relatat ca pana in ultima clipa a crezut ca pustiul aflat in mijlocul raului este mort . Micutul zacea nemiscat, cu capul sub apa, iar salvatorilor le-a luat cateva minute bune pana cand au reusit sa ajunga la el.

“Am vazut niste persoane care erau pe margine si erau forte agitate, moment in care am venit cu masina si am oprit. Erau niste copii care strigau iar una dintre fete a spus ca fratele ei a cazut in apa, moment in care m-am uitat si am vazut o persoana care plutea la suprafata apei. Am venit circa 100 de metri, am sarit in apa si impreuna cu un alt domn m-a ajutat sa il scot afara , sa facem niste manevre de resuscitare si sa il salvam”, a relatat unul dintre salvatori.

Ulterior, tinerilor li s-a cerut sa dea declaratii cu privire la modul in care a ajuns baietelul in apa. “ Eu nu am vazut daca l-a aruncat cineva. Am vazut fundul, cum era intors, si cum plutea aici. Cand am vazut ca se agita lumea am sarit si eu dupa el si am reusit sa il salvam”, a povestit cel de-al doilea baimarean care a sarit in apa ca sa il salveze pe copil.

Copiii cu care se juca baietelul s-au imprastiat imediat ce au vazut politia si ambulanta in zona. Una dintre fetite, care a ramas in urma sa se asigure ca priet

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 26 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 4 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Kathleen Kavalec va pleca din funcția de ambasador al SUA în România. „A ales să se pensioneze. Nu a fost retrasă, nu este rechemată”

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA, republicanul James Trainor, a anunțat că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca din funcție. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a ex

Alegeri prezidențiale 2025: 18.979 secții de votare vor fi deschise în România

Mediafax acum 2 ore
În țară, votarea la cele 18.979 de secții de votare începe duminică, la ora 7.00, și se încheie la ora 21.00, ora României. Potrivit AEP, există posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 21.00, se află în sediul secți

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 5 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 5 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Portugalia anunţă expulzarea a 18.000 de străini înaintea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Guvernul interimar al Portugaliei intenţionează să expulzeze aproximativ 18.000 de străini care trăiesc în ţară fără acte legale, în perioada premergătoare alegerilor generale, a anunțat sâmbătă un ministru, potrivit Associated Press. Ministrul Preş

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 2 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Vremea

București
acum

18°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

11°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
mie.

10°/12°
Constanta
acum

dum.

9°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

8°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

9°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°