România a ajuns pe primul loc în Europa în privinţa numărului îmbolnăvirilor de rubeolă. Mai exact, în 2012-2013, ţara noastră a înregistrat cea mai ridicată rată de incidenţă a rubeolei din toată Europa, de 27 de ori mai mare decât media europeană, potrivit Societăţii Române de Pediatrie.
„De asemenea, România ocupă locul II în Europa privind incidenţa rujeolei (pojarului), o boală care poate fi prevenită prin vaccinare, depăşind de peste şapte ori rata medie europeană. Mai mult, în ianuarie 2013, România a înregistrat cele mai multe cazuri de pojar din întreaga Europa. În contrast, în Bulgaria, un singur copil a fost diagnosticat cu această boală, în aceeaşi perioadă, în decurs de un an“, a precizat Societatea Română de Pediatrie într-un comunicat de presă.
Vaccinarea în scădere, incidenţa bolilor în creştere
Societatea Română de Pediatrie (SRPED) atenţionează, cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării (22-27 aprilie), că vaccinarea scade îngrijorător, în timp ce incidenţa bolilor creşte.
Una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale în 2011 a fost de numai 74,9% la vaccinul anti rubeolă-oreion- rujeolă (ROR), iar în 2010 chiar mai mică, de 60%, cu mult sub pragul recomandat la nivel global.
În fiecare zi, la nivel mondial, pojarul provoacă moartea a 450 de copii
Societatea Română de Pediatrie a precizat că, în fiecare zi, la nivel mondial, pojarul provoacă moartea a 450 de copii şi reprezintă principala cauză a deceselor provocate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.
Pediatrii recomandă imunizarea copiilor împotriva tuturor bolilor infecţioase prevenibile, atât cu vaccinurile cuprinse în Programul Naţional de Imunizare, cât şi cu cele împotriva infecţiei cu rotavirus, a varicelei sau a bolilor pneumococice.
România, „fruntaşă“ privind mortalitatea la grupa de vârstă 0-5 ani
„Atitudinea preventivă