Gellu Naum avea o casă la Comana. Acolo stătea vara. Se întorcea în București cînd venea frigul. Avea cunoscuți printre localnici și mai stătea de vorbă cu ei, de una, de alta. De la el știu povestea țăranului care-și iubea porcul ca pe ochii din cap.
Nea Costel, om gospodăros, îl mai invita să-i arate găinile și curcile din curte, dar mai ales porcul. Îl scotea din coteț și porcul se ținea după el prin bătătură și guița să-l scarpine. Dacă-i spunea „Culcat!”, se întindea la pămînt și nu se ridica pînă n-auzea „Drepți!”. Asta nu era tot. Îl întreba nea Costel pe porc cît fac unu și cu unu. Și primea răspuns două grohăituri. Ar fi învățat porcul mai multe, că era silitor, dar n-avea omul timp să se ocupe de el. Îl iubea ca pe ochii din cap și-l învățase să nu-i fie frică de cuțit. Parcă-i era nu știu cum să-l taie. Totuși, nea Costel presupunea că, la cît era de deștept, știa porcul ce-l așteaptă. Și uite că rămînea prieten cu el, ceea ce un cîine n-ar face în situația asta, ca să nu mai vorbim de oameni.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013
Gellu Naum avea o casă la Comana. Acolo stătea vara. Se întorcea în București cînd venea frigul. Avea cunoscuți printre localnici și mai stătea de vorbă cu ei, de una, de alta. De la el știu povestea țăranului care-și iubea porcul ca pe ochii din cap.
Nea Costel, om gospodăros, îl mai invita să-i arate găinile și curcile din curte, dar mai ales porcul. Îl scotea din coteț și porcul se ținea după el prin bătătură și guița să-l scarpine. Dacă-i spunea „Culcat!”, se întindea la pămînt și nu se ridica pînă n-auzea „Drepți!”. Asta nu era tot. Îl întreba nea Costel pe porc cît fac unu și cu unu. Și primea răspuns două grohăituri. Ar fi învățat porcul mai multe, că era silitor, dar n-avea omul timp să se ocupe de el. Îl iubea ca pe ochii din cap și-l învățase să nu-i fie frică de cuțit. Parcă-i era
