Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” va susţine în perioada 10-16 mai, la Târgu-Mureş, cea mai amplă microstagiune desfăşurată în cadrul turneului naţional, iniţiat în stagiunea 2012-2013. Programul evenimentelor include spectacole de operetă, musical, gale, concerte şi activităţi pentru copii, care au loc la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Ariel şi la Hotel President.
Turneul naţional, care include şi microstagiunea desfăşurată în premieră la Târgu-Mureş, este una din cele mai ample iniţiative de acest fel susţinute de o instituţie de profil din România, în cele opt luni de turneu evenimentele Teatrului Naţional de Operetă fiind găzduite de numeroase instituţii de spectacole din oraşe precum Constanţa, Timişoara, Braşov, Sibiu, Craiova, Blaj, Aiud, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Brăila sau Focşani.
Spectacole de operetă, musical, chansonete
Microstagiunea include o parte dintre cele mai importante spectacole din repertoriul teatrului, precum: musicalul „Romeo şi Julieta” (din data de 12 mai) de Gérard Presgurvic - primul musical pop-rock montat de o instituţie muzicală profesionistă din România, spectacolul-colaj „Paris, Mon Amour” (din data de 16 mai) - o colecţie muzicală a celor mai cunoscute chansonete şi „Silvia” (din data de 10 mai) de Emmerich Kálmán.
„Romeo şi Julieta” s-a bucurat de un succes răsunător în numeroase ţări precum Olanda, Anglia şi Ungaria, fiind o rescriere în cheie modernă, pe ritmuri de pop-rock a celebrei poveşti de dragoste scrisă de William Shakespeare. „Paris, Mon Amour” invită spectatorii într-o cafenea de pe o stradă pariziană, unde, sub lumina felinarelor, aceştia vor asista la o serie de poveşti despre dragoste, despre artă, despre seducţie şi frumos. Una dintre cele mai faimoase operete compuse de Emmerich Kálmán, “Silvia”, surprinde în regia lui Miklos Gabor Kerenyi, directorul Teat