Despre ultima premieră a Teatrului Tineretului

Are un titlu cu care Matei Visniec ne-a obisnuit demult; adică lung: „Frumoasa călătorie a ursilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“. Completat cu subtitlul „Nouă poeme de dragoste pentru...“ Cineva spunea că e un spectacol frumos (si poate că privit dintr-un anumit unghi este), altcineva că e interesant (ce platitudine banală!), cineva motiva toată structura dramatică prin temeiuri de sorginte simbolică extinse de la nivelul biblic la cel ritualic (ceea ce nu e cu totul neadevărat), de la reminiscentele ancestralitătii la consacratele prejudecăti asupra femeii (tot ea, din nou?!), de la simbolismul atît de frust al creatiei folclorice la semnificatia conjuncturală a atitudinilor domestice, altcineva... Poate că multe din toate acestea sînt adevărate, dar ce mai contează?

Ceea ce contează este faptul că ne aflăm în fata unui spectacol tulburător; al cărui sens îl percepem abia după cea din urmă replică. Cu toate că nelinistitor se dovedeste a fi chiar de la început. Conceptul video realizat în incipit de Mihai Păcurar, cu un oras pe care îl recunosti, dar care pare sleit de viată si sens, văduvit de fiinte si culoare, ca în viziunile amalgamat terifiante ale unui muribund, sugerează angoasă si stranietate. Este, de fapt, lumea în care vietuim zi de zi si noapte de noapte, dar pe care nu o vedem. Sau nu o vedem asa: reală, coplesitoare, cu totul altfel decît în reclamele turistice care ne obligă să fim optimisti, plini de viată, încrezători în valorile fundamentale ale democratiei si ale statului de drept si cu poftă de cît mai multi bani; obtinuti prin cele mai odioase mijloace. Dar, legale! Cu alte cuvinte, europeni. Dar si europenii mor, nu-i asa? Ei bine, spectacolul lui Adrian Tamas plasează fiinta umană exact în spatiul în care toate aceste puerile ambitii sociale p