Aceasta perioada este una cat se poate de avantajoasa pentru comerciantii ilegali care vand alcool si alte produse de contrabanda. Având în vedere numarul mare de persoane care în aceasta perioada frecventeaza pietele agroalimentare din Iasi, organele de ordine au trecut la verificarea legalitati mai multor comercianti. Angajatii municipalitatii urmaresc in special pietele agroalimentare si zonele adiacente acestora, unde sunt prezente persoane care ofera spre vânzare diverse produse.
In numai trei zile, dupa actiunile din pietele agroalimentare si imprejurimi, au fost aplicate peste 50 de amenzi cu valori cuprinse între 500 si 1.500 lei, conform Legii 12 din 1990, privind protejarea populatiei împotriva comertului ilicit si ambulant. "Ca masura complementara, pentru comerciantii în cauza a fost dispusa si ridicarea în vederea confiscarii bunurilor, produse alimentare si nealimentare, alcool, tutun, care au facut obiectul contraventiei. Mentionam faptul ca politistii locali vor organiza si în perioada urmatoare astfel de actiuni", au spus reprezentantii Politiei Locale Iasi.
Aceasta perioada este una cat se poate de avantajoasa pentru comerciantii ilegali care vand alcool si alte produse de contrabanda. Având în vedere numarul mare de persoane care în aceasta perioada frecventeaza pietele agroalimentare din Iasi, organele de ordine au trecut la verificarea legalitati mai multor comercianti. Angajatii municipalitatii urmaresc in special pietele agroalimentare si zonele adiacente acestora, unde sunt prezente persoane care ofera spre vânzare diverse produse.
In numai trei zile, dupa actiunile din pietele agroalimentare si imprejurimi, au fost aplicate peste 50 de amenzi cu valori cuprinse între 500 si 1.500 lei, conform Legii 12 din 1990, privind protejarea populatiei împotriva comertului ilicit si ambulant. "Ca masura complementara, pentru