Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10.000 de euro pentru tinerii întreprinzători! De azi îți poți depune dosarul

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 22 aprilie 2013 ·

Tinerii se pot înscrie, de luni, într-un nouă ediție a programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor.

Beneficiile sunt multiple: finanțare nerambursabilă de maxim 10.000 de euro, garanții pentru creditele pe care SRL-D –ul le contractează în limita a 80% din valoarea creditului prin FNGCIMM, scutire de la plata CAS – angajator pentru cel mult 4 angajați și scutire de la plata taxelor la înmatriculare a firmei la Registrul Comerțului. Prin program se finanțează atât achiziția de mijloace fixe și obiecte de inventar necesare desfășurării activității, cât și cheltuieli operaționale (chirii, salarii, materii prime, marfuri etc).

Bugetul alocat programului pentru 2013 este de 25 de milioane de lei.

Pot beneficia de prevederile programului întreprinzători debutanţi cu vârsta de până la 35 de ani care nu au mai deţinut şi nu deţin calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European, care înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi care să nu mai fi beneficiat de finanţare în cadrul acestui Program.

Înscrierea în program se face online pe site-ul Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii.

Tinerii se pot înscrie, de luni, într-un nouă ediție a programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor.

Beneficiile sunt multiple: finanțare nerambursabilă de maxim 10.000 de euro, garanții pentru creditele pe care SRL-D –ul le contractează în limita a 80% din valoarea creditului prin FNGCIMM, scutire de la plata CAS – angajator pentru cel mult 4 angajați și scutire de la plata taxelor la înmatriculare a firmei la Registrul Comerțului. Prin program se finanțează atât achiziția de m

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 8 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 7 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 12 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Echipa Under-18 de la Farul Constanța a câștigat Liga de Tineret (competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2006), învingând în finala de la Târgoviște FCSB. Scorul a fost 1-0 (0-0), prin golul marcat de Luca Băsceanu, în minutul 87,

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 11 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 7 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Galatasaray a câştigat pentru a 24-a oară campionatul Turciei

News.ro acum 8 ore
Galatasaray şi-a făcut datoria în partida cu formaţia Konyaspor, scor 3-1, duminică, în ultima etapă a sezonului, şi a obţinut al 24-lea titlu de campioană a Turciei din istoria sa, Echipa din Istanbul a încheiat sezonul cu 102 puncte, 33 de victori

Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Slovenul Tadej Pogacar a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma. Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021. Turul Franței

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°