Mii de locuitori din şase provincii argentiniene, Santiago del Estero, Tucumán, Córdoba, La Rioja, Santa Fe şi Chaco, au putut observa o minge de foc strălucitoare care a brăzdat cerul în nordul ţării, potrivit Global News.
Directorul Observatorului astronomic din Santa Fe, Jorge Coghlan, a declarat că ar putea fi vorba de un corp ceresc cu un diametru de aproximativ 20 de centimetri. Bolidul, potrivit acestuia, care rezultă în urma arderii în atmosferă a unui corp ceresc, s-a distrus la o altitudine de 45 - 100 kilometri, fenomen ce a fost însoţit de fulgere şi tunete.
De aceea, el a fost vizibil în atât de multe locuri, mai adaugă expertul argentinian. Potrivit martorilor, deşi afară era încă întuneric (ora locală 03:15 - 03:30) în momentul exploziei s-a făcut lumină ca ziua.
"Lumina a fost foarte puternică, la început verde, apoi, albă, iar mai pe urmă am văzut mingea de foc. Câteva secunde mai târziu am auzit un sunet ce însoţeşte de obicei o explozie", scriu în microblogurile lor de pe Twitter mai mulţi martori ai evenimentului, potrivit Agerpres.
De altfel, meteoritul a devenit cel mai comentat subiect în reţelele sociale din Argentina în ultimele 24 de ore.