Erik Schmidt, unul dintre şefii de la Google, a acordat un interviu radiofonic la Radio 4 din Marea Britanie în care a vorbit despre Google Glasses, dar şi despre viitorul tehnologiei.
Erik Schmidt a vorbit despre Google Glass în contextul în care primele perechi au ajuns la utilizatorii selectaţi de către companie. Acesta este primul lot, unul experimental, iar cei aleşi au trebuit să se înscrie pe o listă motivând dorinţa lor. Potrivit lui Schmidt, Google Glasses vor ajunge pe piaţă într-un an.
El a spus că astfel de tehnologie, care se poate purta, va evolua dincolo de ochelari şi vor apărea din ce în ce mai mutle gadgeturi care vor putea fi folosite ca accesorii, scrie ”The Daily Telegraph”.
”În acest moment doar le porţi. Dar sunt numeroase moduri în care pot fi folosite aceste tehnologii - realitate augmentată - unde vezi ceea ce se petrece în timp real şi noi adnotăm şi aducem informaţii noi. Vă vom spune ce clădire este cea pe lângă care treceţi sau că activitatea pe care o faci a fost deja realizată sau că ai mai trecut prin acele locuri”, a spus Schmidt. În mare, şeful Google se bazează pe faptul că utilizatorii care vor folosi Google Glass vor decide să ofere foarte multe informaţii companiei, altfel aceştia nu vor putea fi ajutaţi cu îmbunătăţiri de gigantul online.
Schmidt a mai spus că în curând vor fi mii de perechi de Google Glass în lume, iar acest lucru va însemna dezvoltarea unei noi etichete sociale. „Va trebui să dezvoltăm o nouă etichetă socială. Este evident că nu se cade să porţi aceşti ochelari în momentele când nu ar trebui să filmezi. Companiile ca Google au o responsabilitate de a ţine informaţiile tale sigure, dar şi o responsabilitate faţă de ceea ce faci, cum o faci şi dacă te comporţi cum trebuie”, a explicat Schmidt.
Avantajele şi dezavantajele lumii digitale
Erik Schmidt a vorbit la Radio 4 şi desp