Acum câteva zile, doi tineri au aşezat două bombe pe traseul maratonului din Boston. Imaginile îi arată înconjuraţi de o mulţime în care se află şi copii. Au pus bombele şi au plecat. În urma lor au lăsat trei morţi (printre care un copil de opt ani) şi oameni cu picioarele amputate. Şi o întrebare: cine ar face aşa ceva?
Din primele relatări, se pare că erau doi fraţi de origine cecenă, stabiliţi în Statele Unite. Dar întrebarea rămâne. Sunt mulţi ceceni pe lume, inclusiv în Statele Unite, dar asta nu explică gestul celor doi. Cine sunt aceşti oameni care pun bombe pentru a ucide civili, fără nici o noimă?
Auzim adesea că este vorba de "religie", în special de "islamism". Problema cu o asemenea explicaţie: este prea simplă. Enunţi un concept - "religia" - şi aştepţi ca sensul să apară ca dintr-un fel de pălărie. Sunt sute de milioane de musulmani pe lume. Doar o fracţiune infimă s-a gândit să pună bombe în restaurante ori să execute copii care ies de la şcoală (aşa cum a făcut-o, anul trecut, la Toulouse, un alt terorist). Prin urmare: cine ar face aşa ceva?
Nu ştim încă ce a fost în mintea făptaşilor din Boston. Nici dacă au primit ajutor de la o reţea teroristă. Însă ar fi util să trecem în revistă unele dintre teoriile în domeniu. Unele sunt surprinzătoare.
Iar una dintre cele mai surprinzătoare este aceea cuprinsă în recenta carte a lui Adam Lankford, "Mitul martiriului" (Macmillan, 2013). Autorul afirmă ceva care, fiind atât de evident, pare să fi scăpat atenţiei comentatorilor. După el, cei care comit acte de terorism suicidar, precum şi criminalii dezlănţuiţi (rampage killers), au probleme psihice. Mai precis, depresie cronică asociată cu tendinţe suicidare. Organizaţiile teroriste recrutează asemenea persoane, iar propaganda îi prezintă, după atentat, drept "martiri" ai unei cauze politice sau religioase.
Evident, trebuie să a
