Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stănescu, recunoscător pentru „culoarul” creat la Congres

Publicat in Gazeta Noua, luni 22 aprilie 2013 ·

Preşedintele PSD Olt a ţinut să le mulţumească celorlalţi şefi de organizaţii judeţene din regiune pentru susţinerea candidaturii sale la funcţia de vicepreşedinte al partidului.

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a fost ales vicepreşedinte al partidului pe Regiunea Sud-Vest Oltenia, asigurându-şi fără probleme funcţia, la Congresul social-democraţilor, desfăşurat la sfârşitul săptămânii. El le-a mulţumit, într-o conferinţă de presă, social-democraţilor olteni pentru rezultatele obţinute la alegerile din 2012, fapt care a legitimat candid6atura sa pentru o funcţie în conducerea centrală a partidului. Stănescu a reiterat faptul că, foarte uşor, va putea să-i comunice premierului Ponta problemele cu care se confruntă judeţele din regiunea Oltenia.

„Este o provocare foarte mare pentru mine, pentru că sunt pentru prima dată într-o funcţie la nivel naţional şi nu este un lucru mic, ci chiar foarte mare. Noi, în fiecare săptămână, avem Biroul Permanent Naţional, iar prin prisma faptului că preşedintele nostru este şi primul-ministru al României, e mult mai uşor să comunici. Este foarte greu să te întâlneşti cu primul-ministru, care are foarte multe lucruri de făcut. Asta ne face să credem că pentru noi, pentru Olt şi pentru celelalte patru judeţe ale Olteniei, putem să discutăm cu primul-ministru problemele pe care le avem. În acelaşi timp, sper să găsim şi soluţii pentru multe dintre ele”, a mai spus vicepreşedintele PSD.

Nu în ultimul rând, Stănescu a vorbit şi despre înţelegerea şi solidaritatea de care au dat dovadă ceilalţi lideri ai partidului din cele cinci judeţe ale Olteniei.

„Vreau să le mulţumesc şi colegilor mei care au candidat şi, mai ales, preşedinţilor de organizaţii din cele patru judeţe. Practic, mi-au creat un culoar. Ei au fost convinşi că de la Olt trebuie să fie candidatul la funcţia de vicepreşedinte pe Regi

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 48 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 33 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 41 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°