Mariana Anghel şi Ionuţ Fulea vor susţine un concert religios, denumit concertul de pricesne, în sâmbăta dinaintea Floriilor, în Catedrala Mitropolitană de la Sibiu.
Interpreţilor de muzică populară li se va alătura actorul Dorel Vişan, cel care este printre primii 12 scriitori de psalmi din lume. Dorel Vişan a fost premiat în această calitate la Madrid şi la Vatican.
”Încercăm să aducem un mesaj special. Prin muzica pe care o aducem dorim să întregim pregătirea pe care o au creştinii pentru Săptămâna Mare şi pentru Sfintele Paşti. E o adevărată bucurie ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulţi oameni. Concertul nostru vine să povestească Săptămâna Patimilor. Prin muzică şi prin poezie religioasă trecem prin acele etape şi retrăim o parte din momentele pe care le-a trăit Mântuitorul”, a declarat Mariana Anghel.
Interpreţii vor fi acompaniaţi în concert de grupul cameral Cantores, la care se alătură doi instrumentiști din orchestra lui Ionuţ Fulea. De asemenea, alături de aceştia va mai fi şi Petre Moise, solist de muzică psaltică, iar momentele speciale din concert vor fi accentuate de sunetele scoase de o toacă.
Pricesnele au fost introduse în slujba religiasă ca fiind o creaţie religiaoasă şi, în Ardeal, aceste cântări se regăsesc în timpul slujbei religioase.
Concertul de pricesne intitulat ”Hristos a Înviat” face parte dintr-un turneu ce are loc în perioada 18-30 aprilie, în ţară. Concerte similare vor avea loc şi în Satu Mare, Sebeş, Şimleul Silvaniei, Timişoara, Ludoj, Cluj, Petroşani, Alba Iulia şi Zărneşti, într-o tradiţie ce durează de patru ani de zile.
Sibiul este la cel de-al doilea an în care este inclus pe lista oraşelor în care are loc acest concert, iar locul de desfăşurare va fi chiar Catedrala Mitropolitană.
”După prima experienţă, când a fost o atmosferă ext