Măsurile solicitate de Comisia Europeană (CE) autorităţilor române pentru deblocarea plăţilor pe patru din cele cinci axe prioritare ale Programului Operaţional Regional (POR) care se aflau încă în presuspendare au fost implementate în principalele zone vizate, iar CE a primit a asigurări suficiente din partea autorităţii de audit române că sistemul ameliorat funcţionează eficient, a declarat luni, la Bruxelles, Shirin Wheeler, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Serviciile CE au informat luni printr-o scrisoare oficială autorităţile române privind decizia de a relua plăţile pe POR, cu excepţia axei prioritare şase 'Asistenţă tehnică', după ce decizia în acest sens a fost luată încă de vineri.
'În general, asta arată un progres veritabil şi semnalul că îmbunătăţirile sistemului pe care le-am cerut au fost, în principalele zone vizate, implementate şi înseamnă că evaluările vor putea fi făcute, de acum încolo, mai eficient, în cadrul unui sistem de control şi management mai solid care va fi capabil să protejeze interesele contribuabililor. Mai rămâne însă multă muncă de făcut şi acesta nu ar trebui să reprezinte un motiv de automulţumire, ci un prilej de a folosi acest impuls pentru continuarea acţiunilor de obţinere a reluării părţilor şi pentru celelalte programe operaţionale. Între timp, vom face tot ce putem pentru a sprijini autorităţile române în special în zona ameliorării capacităţii administrative', a spus purtătoarea de cuvânt a comisarului Hahn.
Ea a adăugat că motivul principal pentru care POR a fost deblocat este faptul că CE 'a primit asigurări suficiente din partea autorităţii de audit române că sistemul ameliorat funcţionează eficient'.
'Au fost patru puncte care, din perspectiva serviciilor CE, au fost abordate adecvat. În primul rând este vorba despre modificarea modului