Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul romilor absolvenţi de liceu şi studii superioare a crescut de trei ori în 15 ani

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 22 aprilie 2013 ·

Doar 17,1 la sută dintre tinerii romi sunt absolvenţi de liceu şi studii superioare, faţă de peste 60 la sută dintre tinerii neromi, procentul fiind însă de trei ori mai mare faţă de cel din 1998, potrivit Studiului "Romii din România - De la ţap ispăşitor la motor de dezvoltare", prezentat luni.

Documentul citat arată că populaţie de etnie romă din România a înregistrat o creştere a nivelului educaţional de-a lungul a 15 ani, însă datele nu sunt la fel de încurajatoare când sunt comparate la nivelul populaţiei de alte etnii.

Studiul realizat pe două eşantioane de romi şi neromi, cu vârste de peste 16 ani, arată că cei mai mulţi dintre romi se situează la nivelul gimnaziului (34,3 la sută), a două categorie în ordine descrescătoare fiind romii fără nicio şcoală absolvită (22,1 la sută).

"Faţă de 1998, s-a dublat ponderea absolvenţilor de liceu în rândul romilor, 4,6 la sută în 1998, faţă de 8,9 la sută în 2012, ceea ce reprezintă o dinamică puternică de schimbare în domeniul educaţiei. Cu toate acestea, persistă o diferenţă semnificativă între absolvenţii de liceu romi şi neromi, un rom faţă de patru neromi", se arată în studiu.

Documentul citat mai arată că, în timp ce peste 60 la sută dintre tinerii neromi sunt absolvenţi de liceu şi studii superioare, numai 17,1 la sută dintre tinerii romi se află în această situaţie.

"Privind diferenţele dintre tinerii romi din 1998 şi tinerii romi din 2012, vedem progrese care într-o primă etapă par să aprobe politicile implementate pentru creşterea nivelului de educaţie: în interval de 15 ani a crescut de trei ori procentul de absolvenţi de liceu romi", se mai arată în studiu, notându-se însă că accesul romilor la nivelele superioare de educaţie este în continuare redus, iar o mare parte dintre romi părăsesc sistemul educaţional după ciclul gimnazial.

Diferenţele de gen atât în eşantionu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°