Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni începe Săptămâna Europeană a Vaccinării

Publicat in Flacara Iasului, luni 22 aprilie 2013 ·

Societatea Română de Pediatrie atrage atenţia, printr-un comunicat de presă, că rata de vaccinare a copiilor în România este sub recomandările internaţionale. În cadrul campaniei ''Să protejăm împreună copilăria'', Societatea Română de Pediatrie marchează Săptămâna Europeană a Vaccinării, care se desfăşoară în perioada 22-27 aprilie, şi trage un semnal de alarmă: acoperirea vaccinală scade îngrijorător, în timp ce incidenţa bolilor creşte. În concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Societatea Română de Pediatrie subliniază că vaccinarea copiilor rămâne în continuare cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor infecţioase. În 2012, Societatea Română de Pediatrie a lansat ghidul ''Recomandări de vaccinare în pediatrie din România'', adresat cadrelor medicale, primul ghid practic de profilaxie a bolilor infecţioase pediatrice din România. La nivel mondial, vaccinarea salvează peste 3 milioane de vieţi în fiecare an. Şi în 2013, România continuă să aibă cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, la copii de până în 5 ani. În contextul în care în România incidenţa bolilor prevenibile este în creştere, specialiştii pediatri reamintesc părinţilor că vaccinarea poate juca un rol decisiv în sănătatea şi dezvoltarea copiilor. ''Cele mai recente date publicate în noiembrie 2012 arată că rata de vaccinare în România se situează mult sub pragul de 95%, recomandat la nivel internaţional de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Imunizare, cu excepţia celui făcut direct în maternitate, ajungând în 2011 la valori îngrijorătoare'', se arată în comunicat. Una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale în 2011 a fost la vaccinul anti rubeolă - oreion - rujeolă (ROR), de numai 74,9%, iar în 2010, chiar mai mică, de 60%, c

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 25 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 20 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 25 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°