Călduros recomandată de Andrei Pleşu în cuvinte ce surprind esenţa volumului şi al demersului întreprins vreme de –iată!- zece ani de jurnalistul Cezar Paul-Bădescu, mai cu seamă în paginile revistei Dilema veche, dar şi în cele ale Dilemei încă şi mai vechi, cartea „Umbre pe ecranul tranziţiei” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) reuneşte,

cred, nu totalitatea, ci doar o parte dintre cronicile de televiziune scrise la sugestia regretatei Magdalena Boiangiu, căreia îi revine meritul de a fi avut ideea să-i propună mai tânărului său coleg dilematic preluarea, dar şi restructurarea după gust propriu a unei rubrici mai vechi, al cărei rost a fost şi a rămas acela de a emite opinii asupra aceea ce se poate vedea pe micile ecrane româneşti.

De a emite opinii şi idei asupra unor efemere produse media, câteodată culturale, alteori, de fapt, cel mai adesea, ne sau a-culturale, poate şi fiindcă au fost zămislite în absenţa ideii reale. Ori sub însemnele pernicioasei idei că merge şi aşa, despre care a scris cândva în România literară o izbutită tabletă Ana Blandiana. Dacă nu chiar în zodia imposturii.

Ce a făcut în aceşti zece ani, cu o pauză de dezintoxicare de un an, Cezar Paul-Bădescu? A acceptat, după cum scrie Andrei Pleşu, să se scufunde “cotidian în acid sulfuric”. A făcut-o “cu inteligenţă şi umor, cu o cuviincioasă responsabilitate şi cu uneltele unui scriitor înzestrat şi matur”. A fost încercat de o “voluptate amară”, împărtăşită săptămânal cititorului rubricii sale Cultura pe sticlă, cu speranţa, mărturisită în prefaţa intitulată Poziţia ingrată a unui cronicar tv, de a avea o “comunicare cu nişte oameni inteligenţi” şi de a se amuza împreună.

Fireşte, preţul plătit de cronicar pentru un atare amuzament a fost destul de pipărat. A fost cuantificat în enervări, inevitabil mai frecvente într-o perioadă în care posturile de televiziune cu aco