Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Stagiune" sud-africană în Franţa

Publicat in rfi, luni 22 aprilie 2013 ·

După ce anul trecut a avut loc o "stagiune" culturală franceză în Africa de Sud, între 27 mai şi 20 decembrie anul acesta se va derula o stagiunea culturală sud-africană în Franţa. Detaliile acestui eveniment au fost date publicităţii recent, pe 17 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către ministrul de externe Laurent Fabius şi de ministrul sud-african al culturii Paul Mashatile. Este pentru prima dată că o ţară din zona Africii sub-sahariene devine invitat de onoare în cadrul acestor "stagiuni culturale". Peste 150 de evenimente sunt prevăzute deci pînă la sfîrşitului anului: concerte, spectacole de dans şi de teatru, expoziţii, recitaluri de poezie, prezentări de cărţi, conferinţe, şi aşa mai departe. Numeroşi artişti sud-africani, printre care Johnny Clegg, sunt aşteptaţi în Franţa şi se vor produce în aproximativ o sută de oraşe franceze. In tot acest context va fi omagiat şi Nelson Mandela, care va împlini 95 de ani pe data de 18 iulie. Iar la Primăria Parisului va fi deschisă o expoziţie trasînd parcursul său politic excepţional, de la lupta împotriva segregaţiei rasiale şi numeroşii ani (mai precis 27) pe care i-a petrecut în închisori, pînă la prăbuşirea regimului de apartheid şi triumful democraţiei în Africa de Sud, unde Nelson Mandela a fost de altfel şi preşedinte. Mai figurează în programul acestei stagiuni culturale sud-africane schimburi universitare, precum şi o expoziţie pe tema descoperirilor arheologice din Africa de Sud, ţara unde a fost găsit şi "celebrul" nostru strămoş, australopitecul, care trăia cu două milioane de ani în urmă. După ce anul trecut a avut loc o "stagiune" culturală franceză în Africa de Sud, între 27 mai şi 20 decembrie anul acesta se va derula o stagiunea culturală sud-africană în Franţa. Detaliile acestui eveniment au fost date publicităţii recent, pe 17 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către minis

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 57 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°