„Drumurile noastre toate/Se vor întâlni vreodată…” (Dan Spătaru)
Drumul spre iad nu este întotdeauna pavat cu bune intenţii. Ba, de multe ori, el nu este pavat deloc. Asta face din drum un concurent de temut chiar şi pentru iad, care uneori păleşte prin comparaţie cu ororile premergătoare. Mă îndoiesc că infernul poate fi atât de găunos ca un traseu din spaţiul carpato-danubiano-pontic… Partea şi mai bună este că spre destinaţia recent amintită nu duce un singur drum, ci parcă tot mai multe. Probabil că acolo este locul de întâlnire al drumurilor noastre, toate, aşa cum ne ameninţa profetul Dan Spataru. Dar să nu ne pierdem speranţa! Se spune că viaţa e o călătorie, nu o destinaţie. Aşadar… să călătorim!
Nu toate drumurile duc la Roma
Unele duc exact până în primul stâlp sau pom, altele, mai de Doamne-ajută, sunt menite să sfârşească în apă, mai ales atunci când creierul care conduce maşina decide să sară de pe ponton împreună cu aceasta.
Cu toţii ştim de ce există reguli. Nu, nu mă refer la polologhia aceea plictisitoare despre funcţionarea noastră ca specie fără incidente majore, nici la bunăstarea colectivă sau mai ştiu eu ce alt clişeu care nu mai poate stârni, în zilele noastre, altceva decât amuzament. Cel mult un râs nervos. Ei bine, regulile sunt acele idei „comise” de capete mai mult sau mai puţin luminate, idei care ne sunt impuse şi care au în comun faptul că le încălcam aproape toţi. Singura regulă universal valabilă, în sensul respectării cu sfinţenie, este apetitul pentru încălcarea regulilor. Poate că acest fenomen nu este neapărat universal, ci mai curând românesc, dar am încercat să fiu nepărtinitoare.
Nu trebuie să fii un specialist al şofatului ca să remarci bizareriile care au loc de îndată ce te aventurezi dincolo de pragul casei tale. Trotuarul, de exemplu, nu este altceva decât un concept filosofic. Funcţia
