După mai mult de şapte luni de la înfrângerea în alegerile parlamentare, fostul partid de guvernare, Mişcarea Naţională Unită (MNU), a adunat zeci de mii de suporteri în centrul capitalei georgiene pentru a protesta. Liderii vorbesc despre „reforma” partidului şi lansarea unei noi campanii pe care au numit-o „noua mişcare naţională”. Orientarea politică pro-occidentală a Georgiei, care a fost lansată în mod oficial de MNU, este pusă în pericol de actualul Guvern Ivanishvili, consideră manifestanţii. În general, putem spune că aceste proteste stradale reprezintă o ultimă încercare a partidului lui Saakashvili de a demonstra că, în ciuda înfrângerii din anul trecut, MNU nu va avea soarta acelor partide care au dispărut de pe scena politică imediat după ce au pierdut alegerile, aşa cum s-a întâmplat cu Uniunea Cetăţenilor lui Eduard Şevardnandze după Revoluţia Trandafirilor din 2003. Pe tot parcursul perioadei de independenţă a Georgiei, principalul instrument al oricărei opoziţii pentru a-şi exprima punctul de vedere a fost protestele stradale. Protestul este unul dintre indicatorii gradului democratizării unui stat, doar că trebuie să producă un dialog între putere şi opoziţie pentru un eventual compromis. Altfel putem asista la o perpetuare a crizei politice. Să nu uităm că deja de două ori în ultimii cincisprezece ani, preşedintele georgian nu şi-a putut duce mandatul la bun sfârşit; şi abia în octombrie 2012 a avut loc un schimb de guvernare realizat în mod paşnic. Termenul de „mişcare naţională” – în georgiană „erovnuli modzroaba”, iar (Mişcarea Naţională Unităse traduce în georgiană ca „Ertiani Natsionaluri Modzroaba”) – este de obicei asociat cu mişcarea de independenţă din anii 1980 faţă de dominaţia sovietică. Mesajul „noii mişcări” MNU se bazează pe pe trei principii: „noua viziune asupra rolului şi capacităţilor Georgiei în lumea globalizată”, „libertatea st