Primar aflat deja la al patrulea mandat, Vasile Codrea a reuşit să ducă la capăt cea mai mare investiţie derulată în comuna Budeşti în ultimii 100 de ani: proiectul integrat pe Măsura 322 în valoare de 2,5 milioane de euro, investiţie care şi-a propus şi finalizat asfaltarea a peste 11 kilometri de străzi interioare, dar şi o grădiniţă şi un cămin cultural cu aer occidental, unic, se pare, în zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud. La recepţia de astăzi au luat parte şi preşedintele CJ B-N, Radu Moldovan dar şi prefectul Ioan Ţintean. -AA+A
Budeştiul a finalizat proiectul pe Măsura 322. Primarul Vasile Codrea a dus la capăt cea mai mare investiţie derulată în comuna Budeşti în ultimii 100 de ani La reabilitarea căminului cultural şi a noii grădiniţe au lucrat două importante şi profesioniste firme din sectorul construcţiilor: SC Frasinul SRL şi SC Dimex 2000 Company, la „recepţia” organizată de Vasile Codrea fiind invitaţi şi cei doi administratori principali ai celor două societăţi comerciale, Traian Larionesi şi Ioan Scurtu.
„Nu pot decât să mă declar mulţumit de modul cum au lucrat cele două firme. Nici nu vă puteţi închipui în ce linişte şi curăţenie s-au realizat aceste lucrări, cu cât de mult profesionalism s-a muncit. Sunt nişte oameni de nota 10, iar acest lucru e dovedit de multitudinea de lucrări pe care le execută pe tot cuprinsul judeţului, şi nu numai. Le mulţumesc încă o dată”, a conchis Vasile Codrea.
Potrivit administratorului grupului de firme Frasinul, Traian Larionesi, calitatea lucrărilor efectuate este rezultatul înaltei specializări la care au ajuns angajaţii acestei firme: " Suntem pregătiţi şi motivaţi să executăm orice fel de construcţii civile , indiferent de complexitatea acestora", ne-a spus Traian Larionesi.
Budeştiul sau lungul drum de la noroaie la asfalt
Vasile Codrea spune că a fost u