Pentru timişoreni, Corso a fost şi a rămas, de zeci şi zeci de ani, locul ce mai îndrăgit de plimbare, de întâlnirea cu prietenii
Nu se poate imagina un oraş care să nu aibă un Corso, adică o arteă centrală, destinată cu precădere promenadei. Fiecare urbe îşi are un Corso al său; iar fiecare corso îşi are farmecul său, frumuseţea sa aparte...
Şi pentru timişoreni, Corso a fost şi a rămas, de zeci şi zeci de ani, locul cel mai îndrăgit de plimbare, de întâlnire cu prietenii, de “ieşire” la o cafea ori la...o bere!
În Timişoara, din anii de după întâiul Mare Război şi până în 1947, spaţiul cuprins între Teatru şi locul unde astăzi e Catedrala Ortodoxă, se numea bulevardul Regele Ferdinand. După aceea a primit numele de 30 Decembrie. Azi este Piaţa Victoriei. Timişorenii îi spun şi Piaţa Operei; indiferent însă de numele oficial sau neoficial, locul este Corso-ul oraşului nostru.
Să dăm înapoi filele calendarului şi să facem un mic tur pe Corso, - aşa cum era el acum jumătate de veac.
De fapt, pe atunci, Corso era de denumirea doar a laturii dinspre marile restaurante Palace şi Lloyd (acesta din urmă fiind pe atunci o luxoasă cafenea, în care însă se putea lua şi masa de prânz ori cina). Amândouă localurile aveau saloane elegante, cu lambriuri, mobilier, lustre – lucrate în stil Art nouveau.
Celălalt trotuar al bulevardului (de pe partea clădirii Camerei de Comerţ) este numit, familiar,...“Surogat de corso” sau simplu - Surogat.
Exista şi pe atunci peluza cu ronduri de flori, cu bănci şi boschete; dar existau şi cele două linii de tramvai, de o parte şi de alta a peluzei, - precum şi carosabilele pentru autovehicule de tot felul. Nu te puteai plimba decât pe trotuare!
În acei ani, şirul de clădiri de pe partea Surogatului era mai mic. Nu era construit blocul care are la parter cin
