Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs pentru romașcanii cărora le place curățenia

Publicat in Ziarul de Roman, luni 22 aprilie 2013 ·

Reprezentanții administrației locale îi îndeamnă pe romașcani să foloseascășansa de a fi premiați pentru munca lor de înfrumusețare a Romanului.

Aproape o săptămână mai au la dispoziție romașcanii pentru a se înscrie în concursul lansat de Primăria municipiului Roman – “Curățenia de primăvară începe cu noi, pentru noi!”. Concursul a fost lansat la sfârșitul lunii martie, iar până acum s-au înscris doar 12 instituții și nicio persoană fizică.

“Până la acest moment, chiar dacă implicarea cetățenilor în campania curățeniei de primăvară la nivelul municipiului a fost destul de intensă, doar din partea unor instituții din Roman s-au urmat pașii pentru înscrierea în cadrul concursului. Este vorba de 12 instituții: asociații de proprietari, grădinițe, școli și colegii. Deorece sunt numeroase situațiile în care cetățenii s-au implicat activ și au îndeplinit numeroase condiții, care le-ar putea aduce premii în cadrul concursului, pe această cale revenim cu îndemnul adresat atât cetățenilor, cât și agenților economici sau instituțiilor din Roman de a se înscrie: fie online, prin completarea cererii de înscriere și trimiterea acesteia la adresa de e-mail mediu@primariaroman.ro, fie prin completarea și depunerea cererii la Biroul Unic din cadrul sediului Primăriei, până pe 29 aprilie”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roman.

Scopul proiectului lansat de Primăria Roman este salubrizarea întregului municipiu: zonele verzi, părculețele de joacă, aleile dintre blocuri, parcările, platformele gospodărești, căi de circulație rutieră și pietonală, grădinile și balcoanele personale.

Concursul se adresează tuturor romașcanilor, indiferent de vârstă. Competiția constă în curățenia domeniului public, dar și a celui privat, adiacent zonei de rezidență sau a locului de muncă, și înfrumusețarea zonelor verzi, a l

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°