Fiecare îşi doreşte la un moment dat al vieţii sale să afle de unde „se trage”, de unde vine, care i-a fost arborele genealogic, cum arătau şi cu ce se ocupau înaintaşii săi, şi curiozităţile, desigur, nu se opresc aici. De cele mai multe ori însă destul de greu afli măcar o parte dintre aceste lucruri. La oraşe, locuitorii fiind mai puţin stabili îşi pierd de cele mai multe ori urma, fie mutându-se în alte blocuri şi cartiere, fie chiar în alte oraşe în funcţie de pregătirea profesională şi de oportunităţile pe care le creează locurile de muncă. Despre unii nici foştii vecini nu-şi mai amintesc sau nu mai ştiu aproape nimic. Toate acestea sunt înglobate într-un vechi şi hazliu banc: tatăl născut la Iaşi, mama la Timişoara, iar copilul se naşte la Petroşani şi nedumerit întreabă „oare cum am reuşit să ne întâlnim?”. Încearcă să mai găseşti în aceste situaţii arborele genealogic.

La sate, deşi avem de a face cu oameni de vatră, stabili de-a lungul timpului, apar alte greutăţi în stabilirea arborelui genealogic. Neştiinţa de carte a făcut să nu se găsească prea multe înscrisuri familiale despre înaintaşi, iar atunci când se găseau erau puţine. Memoria individuală şi chiar cea colectivă se dovedeşte de cele mai multe ori a fi săracă în date, incapabilă să elucideze totul.

Petru Caraman este de părere că popoarele păstrează în memoria lor faptele istorice (atunci când nu se face uz de scris) „un răstimp de 5-6 generaţii, adică în medie 150 de ani şi cel mai mult 200 de ani”1. Cât priveşte tradiţiile şi obiceiurile, acestea „au cunoscut o mai largă păstrare, pentru că ele se reînnoiesc mereu în memoria generaţiilor”2. Acestea se pot păstra chiar şi în forma nemanifestă, latentă, fiind apoi îmbogăţite şi izbucnind cu şi mai multă tărie.

Cât priveşte arborele genealogic, fiecare cu norocul lui în a merge cât mai departe pe firul istoriei, favorizat