Expozitia de reportaje fotografice "Obiectiv: EUROPA" se va deschide luni, in incinta Spatiului Public European din Capitala, informeaza Agerpres. europarl.ro
Potrivit unui comunicat de presa al Biroului de Informare al Parlamentului European in Romania, transmis AGERPRES, exponatele au fost selectate prin concursul de fotojurnalism "Obiectiv: Europa", derulat in perioada 21 ianuarie - 17 martie, competitie jurizata de fotografi profesionisti, fotojurnalisti si profesori universitari.
Concursul s-a adresat studentilor la jurnalism din dorinta de a stimula interesul viitorilor fotojurnalisti pentru tematica europeana si de a incuraja creativitatea si exprimarea artistica vizuala in ilustrarea diversitatii problemelor si realitatilor carora Uniunea Europeana trebuie sa le gaseasca solutii.
Cei cinci castigatori ai concursului sunt: Laura Elena Cana - Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea din Bucuresti, Alexandra Dumitru - Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea din Bucuresti, Bogdan Adrian Enache - Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea din Bucuresti, Andreia Ginju - Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea din Bucuresti si Andreea Melinescu - Facultatea de Stiinte Sociale, Universitatea din Craiova.
Expozitia, care gazduieste eseurile fotografice ale celor cinci castigatori ai concursului de fotojurnalism, precum si cele mai reprezentative fotografii din seriile inscrise in concurs, va fi deschisa pana in 6 mai.