În Direcţia Silvică Cluj se practică strângerea unor cotizaţii în stil mafiot, se arată în motivarea Tribunalului clujean la arestarea preventivă a lui Traian Mariş. „Cotizaţiile" s-ar face pentru asigurarea posturilor, funcţiilor şi pentru acoperirea furturilor de material lemnos, „activităţi ilicite în care s-ar părea că sunt implicaţi majoritatea angajaţilor acestei instituţii", spune judecătorul.
Procurorul DNA a arătat la şedinţa de judecată din 18 aprilie, când s-a decis arestarea lui Traian Mariş, sub acuzaţia de luare de mită, că „este surprinzătoare nonşalanţa cu care inculpatul recunoaşte primirea unei sume de bani importante, respectiv 10.000 de lei, de la un subaltern care realizează venituri lunare modeste de circa 800 de lei, în baza unor relaţii de prietenie, aşa cum afirmă inculpatul". Reprezentantul DNA a mai precizat că, prin toate probele de la dosar „se vădeşte existenţa unor practici vechi, în cadrul instituţiei conduse de către inculpat, de pretindere a unor sume de bani de la subalterni, practici preluate, din păcate şi de către inculpat, care avea toate atribuţiile necesare, conform fişei postului de a aviza controalele dispuse, conform bunului său plac şi „contribuţiei" subalternilor".
Amintim că şeful Direcţiei Silvice Cluj a fost denunţat de doi pădurari, Călin Bâlc şi Voicu Tomoş, care s-au plâns procurorilor că Traian Mariş le-a cerut bani, sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de euro, ca să le acopere neregulile descoperite în urma unor controale şi să nu îi concedieze. Mariş, spun procurorii DNA, ar fi primit mai multe sume de bani de la aceştia, începând din septembrie 2012 până la momentul în care a fost reţinut de anchetatori. Ultima oară, arată procurorii, cei doi au dat mita prin intermediul lui Valentin Mariş, un alt pădurar, fiind vorba de 10.000 de lei, respectiv câte 5.000 de lei de la fiecare.
Dus la Tribun