Lucrează cel puţin 10 ore pe zi, trimite e-mail-uri şi noaptea, îi răspunde şefului la telefon în weekend şi atunci când iese cu prietenii le povesteşte despre cât de importantă este munca sa. În sinea lui, crede că ceea ce face la job este mai presus decât ce face oricare dintre apropiaţii lui.

De cealaltă parte, managerul său îşi doreşte să aibă cât mai mulţi astfel de angajaţi în echipă, pentru că reprezintă exemplul ideal în materie de productivitate. Un lucru este ignorat de ambele părţi: pe termen lung, angajatul capătă probleme de sănătate fizică şi mentală, iar acest lucru îi afectează productivitatea. Cum poate fi recunoscut, cum este perceput de colegi şi de şefi şi ce îl determină pe angajatul workaholic să muncească mai mult decât ceilalţi?

Andrei, un tânăr de 27 de ani angajat în departamentul de vânzări al unei companii de cercetare de piaţă, a ajuns într-un moment din carieră când lucrează mai mult decât niciodată. Stă mai mereu peste program şi munceşte tot timpul, fără să ţină prea mult cont că e seara târziu sau weekend. N-a fost însă dintotdeauna aşa. Din contră, povesteşte despre o perioadă în care nu depăşea niciodată opt ore petrecute la serviciu şi nici nu muncea prea mult, ba chiar i se reproşa uneori că ia pauze prea dese pentru a ieşi la ţigară şi nu îşi îndeplineşte norma. Perioadă cu care probabil că nu se va mai întâlni prea curând. "În principiu, depinde cât de conştiincios eşti ca angajat, dacă natura job-ului îţi permite o oarecare libertate şi dacă lucrurile se pot amâna. Dacă pot, cei mai mulţi oameni le amână. Pe de altă parte, dacă lucrezi cu deadline-uri fixe, îţi rămâne doar libertatea de a te încadra în ele", este de părere Andrei.

Pentru el, lucrul cu deadline-uri strânse este noua realitate a vieţii profesionale şi, cum nici nu le poate amâna prea mult, rămâne la serviciu peste program. "Nu am de ales. În a