Nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane apropiate, traumele create în această situaţie fiind incomensurabile. Practica judiciară în materie este, însă, constantă în sensul că daunele morale nu reprezintă o reparare a prejudiciului, ci ele au rolul de a compensa respectivul prejudiciu. Astfel, daunele morale acordate urmăresc să asigure părţii vătămate o alinare în condiţii de viaţă mai confortabile, să permită acesteia ca, la un moment dat, să poată realiza un transfer de afectivitate.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogătire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferinţă certă, rezultată din producerea riscului asigurat.
Conform art. 50 alin.3 din Legea nr.136/1995, şi soţul şi copilul minor al persoanei vinovate de producerea accidentului au dreptul la repararea prejudiciului suferit prin acordarea de daune materiale şi morale.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ, DECIZIA CIVILĂ NR. 16 din 17.01. 2012)
Citiţi mai mult: http://legeaz.net/spete-penal/daune-morale-criterii-de-determinare-16-2012
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să