"Traian Băsescu şi Mircea Geoană, posibili candidaţi la postul de Secretar General al NATO din 2014", titrează Adevărul în ediţia de luni: "Numele lui Traian Băsescu dar şi cel al lui Mircea Geoană sunt vehiculate drept posibili candidaţi ai României pentru postul de Secretar General al NATO. Site-ul dcnews.ro a publicat o informaţie potrivit căreia preşedintele Traian Băsescu ar urma să devină Secretar General al NATO din aprilie 2014.
Mandatul actualului secretar-general, Anders Fogh Rasmussen, se termină în august 2014, iar nominalizarea succesorului se anunţă, de regulă, cu trei-patru luni mai devreme. Potrivit sursei citate, Băsescu ar fi sprijinit de Statele Unite. În acest fel, s-ar explica şi existenţa Pactului de Coabitare cu Victor Ponta – Traian Băsescu ar vrea să demonstreze în străinătate că este un bun mediator. Informaţia a fost deziminţită de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea. Acesta a susţinut că materialul lansat de Dcnews reprezintă 'o dezinformare'".
"Speranţe pentru pensionarii militari. Duşa: Avem posibilitatea de a plăti pensiile militare recalculate din bugetul pe 2013", scrie şi Cotidianul: "Ministrul Apărării, Mircea Duşa, susţine că ministerul pe care îl conduce are posibilitatea ca încă din anul 2013 să plătească diferenţa de 10 la sută reţinută pensionarilor militari în 2010, în timpul guvernării Boc, dacă Parlamentul va adopta proiectul de lege care prevede această majorare. 'Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, aşa cum spune domnul ministru Stroe, au posibilitatea ca, din bugetul acestui an, dacă legea va intra în vigoare pentru cei 10 la sută pe care i-au pierdut la pensii, să plătim aceste pensii încă începând din anul 2013, sau diferenţa', a declarat, duminică, ministrul Duşa".
"Risc crescut de epidemii în România! Vaccinarea scade îngrijorător", aflăm din Curentul: "Minis