CS Turnu Severin a trecut cu 2-1 de CSMS Iaşi şi şi-a mărit şansele de rămânere în Liga I
CS Turnu Severin a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), pe CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a 27-a din Liga I, rezultat în urma căruia a făcut „rocada“ cu gruparea moldavă în clasament şi şi-a mărit şansele de a rămâne pe prima sscenă.
Cei care au deschis scorul au fost oaspeţii, Marius Onofraş punctând cu o lovitură de cap de la aproximativ şase metri, lateral dreapta, după o respingere greşită a portarului Panagopouos (‘44). Ştiind că joacă o „carte“ foarte importantă, oltenii de la Dunăre au atacat mai mult şi au reuşit egalarea prin Florin Costea (‘60), care a şutat imparabil de la circa 11 metri, după o pasă a lui Brata. Cel care a decis soarta meciului a fost francezul Joel Thomas (‘79), atacantul din Hexagon reluând fără speranţe pentru portarul Lungu, cu capul, din marginea careului mic.
CS Turnu Severin: Panagopoulous - Dănanae, Durimel, Asanovici, Djalilov (‘71, Thomas) - D. Stoica, Hasanovici (‘52, Roman) - Brata, Vranjkovici, Velcovici - Fl. Costea (‘90+3, Bălău). Antrenor: Jerry Gane.
CSMS Iaşi: C. Lungu - Mitic, Creţu, Tincu, Vladu - Straton (‘83, Keita) - Onofraş, Cl. Tudor (‘61, Ciucur), Moutinho, Ţigănaşu - Pătulea (‘53, Gado). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonaşe galbene: D. Stoica ‘55, Fl. Costea ‘82. Thomas ‘88, Panagopoulous ‘90+5 / Vladu ‘37, Straton ‘63.
Au arbitrat: S. Colţescu – Cr. Nica, Al. Cerei.
Jerry Gane a prins curaj
Antrenorul formaţiei CS Turnu Severin, Jerry Gane, s-a arătat bucuros de victorie şi crede tot mai tare în evitarea retrogradării, fiind convins că lupta pentru rămânerea în Liga I se va da până în ultima etapă. „Nu ne-am spus ultimul cuvânt, eu sunt mândru de băieţi, iar pentru felul în care se pregătesc sunt de admirat. Am riscat şi noi, au riscat