Ajunsă pentru a doua oară în semifinala Challenge Cup, echipa de handbal a Universității Suceava a reușit să se impună în manșa tur disputată la Suceava, în compania luxemburghezilor de la Handball Esch, cu scorul de 23 – 21, rezultat în urma căruia calificarea se va juca la finalul acestei săptămâni în Luxemburg. În fața unei săli arhipline la Liceul cu Program Sportiv, partida a început într-un ritm excelent, cu o echipă a Sucevei ce s-a apărat foarte bine, ajutată de intervențiile magnifice ale portarului George Șelaru, care a făcut un meci excelent, ținându-și echipa în joc cu nu mai puțin de 19 mingi salvate din situații clare. După 13 minute de joc, Universitatea Suceava avea deja cinci goluri diferență, cu două reușite consecutive în inferioritate, moment în care oaspeții au cerut timp de odihnă la scorul de 7 – 2. Trei minute mai târziu, sucevenii aveau deja șase goluri avans și puteau să-și mărească diferența, dacă nu ar fi apărut greșeli pe atac și la finalizare. Până la pauză s-a păstrat o diferență de patru-cinci goluri, după 30 de minute studenții intrând la vestiare la scorul de 12 – 7. Repriza a doua a început în același ritm alert, dar cu multe ratări de partea universitarilor, pe fondul cărora oaspeții s-au apropiat amenințător pe tabelă, la doar două goluri în minutul 39, scor 15 – 13. Time-out-ul cerut de Răzvan Bernicu a prins foarte bine echipei sale, ce a revenit în teren și a greșit mai puțin, s-a apărat bine, surprinzându-și adversarii pe faza a doua și contraatac. Când mai erau 10 minute de joc, Universitatea avea din nou un avantaj de șase goluri și antrenorul oaspeților a cerut time-out, pentru a întrerupe jocul foarte bun al sucevenilor. Din păcate, în ultimele cinci minute de joc, când conduceau cu 23 – 17, studenții s-au precipitat în joc și au greșit multe mingi încasând patru goluri, din care trei pe contraatac. În ultimele