E luni, mare lucru nu s-a intamplat intre timp, secolul isi vede nestingherit de mers, iar noi, prizonieri ai vremurilor, incercam sa-i facem fata, de provocarea asta nici macar nu stim, booha.ro
ploua,
culorile toamnei
nu ne spun aproape nimic
atata timp cat nu le vedem,
culorile ei sunt imprimate pe iphone,
iubim acolo patimas,
pe ascuns,
secolul nu se grabeste prea tare sa ne certe,
mai devenim constienti peste weekend,
daca nu ne e prea teama sa ne uitam in noi,
ne sperie adancurile,
ne sperie prapastia,
suntem prinsi la mijloc,
intre varste, intre generatii,
intre noi si ei,
intre globalizare si alienare,
intre ceea ce am vrut sa fim
si ce am ajuns,
intre lume si sufletele noastre ascunse
de teama sa n-o intelegem,
e luni,
putem sa ne luam sange,
sa citim ziarul,
sa bem o cafea,
sa aratam ca suntem vii,
ca n-avem nevoie de transplant de viata,
ca maine o sa fugim inapoi, in noi,
de la un semafor la altul,
de la un stop la altul,
inconjurul orasului,
inconjurul nostru,
n-avem puncte cardinale,
ne inchinam la cruci,
suntem complet descoperiti,
suntem cuci,
e luni
si ne luam pulsul,
bate si e cald,
simtim fragilitatea lumii,
punem urechea s-o ascultam,
sa auzim ce ne spune,
incotro s-o luam,
care este trend-ul,
ce mai e la moda,
ce e demodat,
noi carui profil ii corespundem,
secolul nu pare prea atent
la crizele lui financiare,
la crizele noastre existentiale,
si dintr-o data iti dai seama
ca lumea nu e condusa de nimeni,
am putea spune ca e pe maini bune,
e pe mainile nimanui,
e luni