-AA+A
Euro scade cu încă un ban Tendinţa de apreciere a leului a continuat şi luni, când euro a atins minimul ultimelor şapte săptămâni. Această evoluţie se datorează menţinerii interesului investitorilor străini pentru obligaţiunile de stat româneşti, motiv pentru aceştia de a cumpăra lei. Cursul euro a coborât de la 4,3663 la 4,3552 lei. Deschiderea s-a realizat la 4,3610 – 4,3630 lei, faţă de 4,3650 – 4,3670 lei la închiderea de vineri. Presiunea pe cumpărarea de lei s-a reflectat în scăderea constantă a cotaţiilor, acestea fiind la ora 14.00 de 4,3530 – 4,3560 lei.
Cei de la ING Bank afirmau într-un raport de luni că „temerile legate de intervenţii ale băncii centrale ar trebui să împiedice moneda locală să depăşească nivelul psihologic de 4,35 lei/euro (...), aşa cum s-a întamplat şi în precedentele două luni”.
Aprecierea leului din piaţa valutară s-a reflectat imediat şi în cea la termen de la Sibiu, unde preţurile euro coborau pentru iunie la 4,38 lei, pentru septembrie la 4,42 lei, iar pentru martie 2014 la 4,4683 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,3353 la 3,3382 lei, în timp ce francul elveţian a scăzut de la 3,5867 la 3,5738 lei. În regiune, moneda poloneză se aprecia faţă de cea europeană la 4,098 – 4,108 zloţi, însă cea maghiară se menţinea aproape de pragul de 300 de forinţi, ea fluctuând între 298 şi 299,8 forinţi, datorită tensiunilor create în jurul modificărilor Constituţiei din Ungaria, considerate de majoritatea marilor puteri europene drept anti-democratice.
Perechea euro/dolar înregistra o uşoară scădere faţă de vineri, ea fluctuând în jurul pragului de 1,3050 dolari, între 1,3032 şi 1,3091 dolari. Investitorii se arătau prudenţi, după ce întâlnirea G20 de la finele săptămânii trecute, care s-a desfăşurat la Washington, nu a adus noutăţi importante. Miniştri de finanţe ai marilor economii au reafirmat că