Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Am redescoperit plăcerea fotbalului" Ce îi recomandă Florin Costea fratelui Mihai şi ce planuri are pentru finalul sezonului

Publicat in Pro Sport, luni 22 aprilie 2013 ·

În opt etape, Florin a marcat trei goluri şi a dat două pase decisive

Atacantul îi recomandă fratelui său, Mihai, să plece de la Steaua în vară

Salut, vorbesc cu Florin Costea, golgheterul de la Universitatea Craiova cumva?

(râde) Salut, Florin sunt, da! Ce faci?

Constat că îţi merge din ce în ce mai bine.

Am redescoperit plăcerea fotbalului. Trebuia să am vreo şase goluri, dar am ratat mult meciurile astea. Îmi merge aşa pentru că joc constant, am continuitate în evoluţii.

Ţi-ai revenit complet sau mai ai de lucrat?

Sunt pe drumul cel bun. cred că în momentul de faţă sunt cam la 80% din ceea ce pot eu, dar e clar că se poate şi mult mai bine. Oricum, aceste opt meciuri în tricoul lui CS Severin m-au ajutat foarte mult. Gândeşte-te că, până să vin aici, nu mai jucasem trei meciuri legate de trei ani.

„Scap de retrogradare, apoi plec în străinătate“

Din punct de vedere medical mai ai vreo problemă?

Nu. Medical sunt bine de doi ani, nu de acum. Problema mea a fost că la Steaua nu am jucat două meciuri legate. Acolo a fost altceva, oamenii nu au avut răbdare, poate că era altceva dacă nu mă duceam după o accidentare.

Ţi-ai făcut planuri pentru sezonul viitor?

Mai am o lună de contract cu CS Severin, până se termină campionatul. Am spus de la început că vin aici pentru a ajuta echipa să scape de la retrogradare şi pentru a mă pune la punct la capitolul pregătire fizică. Apoi, din vară, o să încerc să-mi găsesc un contract în străinătate.

La tine a funcţionat reţeta Severin. Nu ar fi o idee bună şi pentru fratele tău, pentru Mihai?

Poate că ar fi fost bine să vină la începutul returului. Acum nu mai are ce face, trebuie să aştepte până la vară şi să plece la o echipă unde va avea mai multe şanse să joace. Oricum, eu consider c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 50 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 27 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°