> Metoda „accidentul” a mai funcţionat o dată pentru doi indivizi care au înşelat un bătrân de 83 de ani, din Bălăceana > Crezând că scoate din belea un amic preot, Mihai B., din Bălăceana, a dat unor necunoscuţi 10.000 de lei
La sfârşitul lunii martie 2013, la locuinţa lui Mihai G. au venit doi bărbaţi care i-au spus că lucrează la o mănăstire din judeţul Neamţ. Cu îngrijorarea de rigoare, cei doi i-au spus bătrânului că vin din partea unui preot, pe care acesta îl cunoştea de altfel şi care suferise un accident auto. Preotul care slujise în comuna Bălăceana şi cu care bătrânul avea o relaţie de amiciţie, îl ruga, chipurile, prin intermediul celor doi mesageri, să-i împrumute nişte bani.
Mihai B. s-a dus la sucursala CEC din Ilişeşti, a scos 10.000 de lei şi i-a dat unuia dintre cei doi oameni de la „mănăstire”.
Peste aproape două săptămâni, bătrânul a făcut rost de numărul de telefon al preotului şi l-a sunat să vadă ce-i cu el după accident, dar mare i-a fost surpriză să afle că părintele în cauză nu suferise un astfel de eveniment şi că nu trimisese pe nimeni după bani pentru el.
Realizând atunci că a fost victima unor escroci, Mihai B. s-a dus la poliţie şi a povestit păţania.
Mai multe persoane, majoritatea vârstnici, din judeţul Suceava, au căzut victime acestui gen de înşelăciune. Mare parte a populaţie a fost informată asupra „tehnicii” unor indivizi de a înşela cu diferite sume folosind motivul unui accident auto al unei persoane cunoscute victimei şi a devenit prevăzătoare. Bătrânul din Bălăceana, însă, a picat în plasă, poliţiştii încercând acum să dea de urma înşelătorilor.
„Poliţiştii reamintesc cetăţenilor să manifeste maximă responsabilitate când sunt subiecţii unor astfel de abordări, să fie reticenţi şi să nu dea curs unor astfel de cereri. În cazul în care întâlnesc astfel de situaţii, cetăţenii sunt rugaţi să