Un nou film de comedie a ajuns ieri la Constanţa - „Mamaia” cu Stela Popescu, Ion Dichiseanu, Valentin Teodosiu, Adrian Vancica, Mădălina Anea şi Paul Diaconescu în rolurile principale. O nouă comedie la care veţi râde sau veţi zâmbi, depinde de stare, cu faze haioase, cu o Stela Popescu în vervă, cu o poveste de dragoste care a trecut dincolo de ecrane, cu personaje interesante şi cu răsturnări de situaţii. Ieri, echipa s-a întâlnit cu publicul la Cinema City din Maritimo Shopping Center din Constanţa.
„Rolul meu a fost al unei bătrâne, care este nevoită să ţină piept unui afacerist feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda ei. Până la urmă, săracul învinge, iar concluzia comediei este că, dacă prietenii îşi unesc forţele, pot câştiga. Cele mai inedite momente la filmări au fost legate de regizor (n.r. Jesus Del Cerro), care vorbeşte o română, amestecată cu engleză şi spaniolă. El crede însă că vorbeşte prefect română, iar noi nu prea îl înţelegeam şi atunci intervenea translatorul. Acest rol mi-a plăcut mult. Îmi plac personajele simple, din popor. Sunt mai relaxată aşa”, ne-a povestit Stela Popescu. Fiind întrebată unde va petrece Paştele şi când va veni la vila de la 2 Mai, actriţa ne-a spus că va pleca în Italia pentru 7 zile, după care va reveni acasă pentru a sărbători Paştele. „Merg cu nişte prieteni în Italia pentru şapte zile. Paştele, ca şi Crăciunul, îl fac acasă. La vară voi veni pentru două luni la vila de la 2 Mai”, ne-a mai spus îndrăgita actriţă. Dovedind o forţă care a inspirat întreaga echipă, pe parcursul celor 19 zile de filmări, Stela s-a împărţit între multele ore pe platoul de la MAMAIA (de multe ori de noapte) şi scena de la Revistă, plus un spectacol la Timişoara pentru care a călătorit cu trenul dus-întors. Peruca grizonată pe care a purtat-o Stela la filmări nu i-a înfrânat deloc spiritul energic, aşa