Campania demarată de Baumix, „De ajutor pentru tine și ai tăi!”, se desfăşoară în 27 de oraşe din ţară
București, 22 aprilie: Baumix, producător 100% românesc de materiale de construcții, va renova, cu sprijinul voluntarilor din comunitatea locală, Grădinița Căluțul de Mare din Constanța și complexul pentru copii abandonați Isaccea din județul Tulcea, în cadrul campaniei „De ajutor pentru tine și ai tăi!”
“Compania Baumix a pornit din dorinţa de a ajuta familiile să aibă o viaţă mai frumoasă, mai fericită. În 2013 Baumix trece într-o nouă etapă: ajutăm familiile, pentru ca împreună să dăm înapoi comunităţilor în care trăim. Fiecare dintre noi, așa cum ne preocupăm de locuința proprie, trebuie să fim responsabili și pentru mediul în care trăiesc ceilalți membri ai societăţii. Prin această inițiativă, dorim să demonstrăm cât de puternică este puterea exemplului pozitiv în dezvoltarea unor comunități armonioase.”, declară Claudia Russu, Director Marketing Baumix.
Cele două instituții din Constanţa, respectiv Tulcea, fac parte dintre cele 27 de spaţii selectate la nivel național pentru participarea în campanie, ele urmând să beneficieze de renovare din partea Baumix, atât prin intermediul furnizării materialelor de construcții necesare, cât și al cooptării de voluntari care să realizeze aceaste lucrări.
Campania „De ajutor pentru tine și ai tăi!” își propune să încurajeze comunitățile locale să se implice direct în renovarea unor instituții de învățământ, centre de plasament, cantine și spitale cu probleme, din toate zonele țării. Astfel, în perioada 17 aprilie – 17 iunie 2013, în cadrul magazinelor Dedeman, cumpărătorii produsului PRIMUS Macrogranular vor beneficia de o reducere de 4 lei, din care 1 leu va merge într-un fond de donații destinat renovării celor 27 de clădiri selectate. Campania include o important