De Ziua Internaţională a Cărţii, ni se propune să recomandăm o carte. Ca să fiu sinceră, nu dau cine ştie ce însemnătate faptului că o organizaţie internaţională, oricare ar fi aceasta, a decis că pe 23 aprilie – cu gândul la Shakespeare şi Cervantes – vom sărbători cu toţii ceva la unison. Sărbătorile nu pot fi decât personalizate. Prilejul însă este bun fiindcă, se ştie: cărţile tresar fericite la orice recomandare. Aşadar, să recomandăm. Voi spune: 23 aprilie înseamnă pentru mine ziua de naştere a lui Vladimir Nabokov. Aprilie întreg înseamnă pentru mine Nabokov, Beckett şi Cioran. Ei sunt scriitorii la care mă gândesc şi pe care chiar îi sărbătoresc; de ziua naşterii fiecăruia dintre ei deschid – ca pe-o bere, glop! – câte-o carte de-a lor. Foarte adesea, aceasta se deschide acolo unde-a fost închisă ultima oară. 11, 13 şi 23 aprilie – iată sărbătorile mele. Ni se sugerează să recomandăm o carte? N-aş putea recomanda decât una al cărei fir l-am trecut pe îndelete prin propriul meu ac, traducând cu ochii mijiţi, împiedicată în timp, suspendată din viaţă, dar astfel trăind şi mai şi, indiferent de ora din zi, de ziua din săptămână, de anotimpul din an. Samuel Beckett, volumul Opere II cuprinzând romanele Murphy, Watt, Vis cu femei frumoase şi nu prea. A apărut în aprilie anul trecut la Editura Polirom, iar până acum, mărturisesc cu tristeţe şi ruşine, nu cunosc pe nimeni (ştiu, sigur că de vină nu-i Beckett, ci eu, cu strâmtul, mult prea strâmtul meu cerc de prieteni) care să o fi citit pe toată. Cine vrea să fie primul? Cartea cuprinde primele trei romane ale lui Beckett, cele scrise în limba engleză. Aceste trei cărţi ilustrează, prin istoria publicării lor, chiar tema beckettiană a dusului de dragul întorsului, a plecării întru sosire, „fiindcă sosirea e în umbra plecării şi plecarea e în umbra sosirii”. Pentru că, iată, avem în acelaşi volum şi primul, şi ult