Toate piesele importante de pe tabla de șah a politicii românești se mișcă după o logică doar de ele înțeleasă.
După victoria categorică a USL la alegerile parlamentare de la 9 decembrie, s-ar fi putut crede că politica românească va deveni, după nebunul an 2012, mai previzibilă ca niciodată. Victor Ponta părea că tocmai trăsese biletul câștigător la loteria politicii românești. Patru ani în fruntea guvernului, având o majoritate mai mult decât confortabilă, de aproximativ 70%, în cele două camere ale parlamentului, ar fi putut transforma România într-o țară mai plictisitoare chiar și decât Germania.
Dar nu s-a întâmplat așa. Gâlceava politică continuă și sporește confuzia. Iar cea mai de succes alianță politică din România, USL, pare că scârțâie astăzi. De ce? În primul rând, ține de lipsa tradiției politice, de subțirimea exercițiului democratic, de incapacitatea politicienilor de a negocia nu doar cu opoziția, ci mai ales cu partenerii de coaliție, de băltirea scenei politice românești. În fond, scena este de mai multe cicluri electorale într-un blocaj total; aceleași partide, aceiași actori politici. Până și noile figuri, precum Dan Șova sau Relu Fenechiu, au ceva din aerul locotenenților lui Gheorghiu-Dej, nicidecum ai unei Românii integrate în lumea occidentală.
În al doilea rând, politicianul de frunte român se comportă ca un hoț de buzunare, n-are mamă, n-are tată, n-are încredere în nimeni. Semnele prezentei tensiuni se puteau observa încă de anul trecut. Liderii opoziției una spuneau și alta făceau. Cooptarea UNPR în USL, via PSD, amenință ponderea PNL. Iar racolarea de lideri PDL de către PNL este văzută ca o încercare a liberalilor de a-și consolida pozițiile din teritoriu. Graba cu care Ponta i-a curtat public pe liderii UDMR, până nu demult partenerii PDL la guvernare, a stârnit mânia lui Antonescu.
