Liderul unei grupări turce, care a dominat în ultimii ani piaţa de legume şi fructe din România, a fost arestat de procurorii DNA pentru dare de mită.
Patronul unei firme din judeţul Ilfov care importă legume şi fructe a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Bucureşti, după ce a vrut să îi dea 40.000 de euro mită unui înalt funcţionar de la ANAF pentru a muşamaliza un control fiscal.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe Şahin Yuksek, asociat unic al firmei Yuksek International Fruct SRL, în 20 aprilie, pentru dare de mită şi instigare la dare de mită. În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a decis să-l aresteze preventiv pentru 29 de zile pe administratorul Yuksek International Fruct SRL, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.
Potrivit procurorilor, la 19 aprilie, Şahin Yuksek a oferit 40.000 de euro, prin intermediar, unui înalt funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în schimbul denaturării rezultatului unui control efectuat de organele fiscale la firma sa. Angajatul ANAF a refuzat banii oferiţi de Şahin Yuksek, însă acesta a revenit, în aceeaşi zi, oferindu-i personal 30.000 de euro.
Patronul firmei Yuksek International Fruct SRL a fost denunţat de înaltul funcţionar ANAF la Direcţia Naţională Anticorupţie, care a început cercetările în cazul cetăţeanului turc pentru dare de mită şi instigare la dare de mită, acuzaţii care i-au fost aduse la cunoştinţă sâmbătă.
Citeşte şi
MITA, de la buchetul de flori, până la bani şi alte foloase necuvenite