1. 1998-2005, judecător la Curtea Supremă de Justitie (azi: Înalta Curte de Casatie sI Justitie). Într-o zi, miscare mare pe culoare. Întreb ce se întîmplă si mi se spune că a „intrat“ dosarul cu magistratii de la Curtea de Apel Bucuresti, trimisi în judecată pentru săvîrsirea unor infractiuni de coruptie (luare de mită, trafic de influentă etc). Au fost prinsi în flagrant? Nu. Au fost „interceptati“.
2. Peste aproximativ o oră sînt invitat în cabinetul presedintelui Sectiei Penale, care îmi confirmă stirea sosirii dosarului respectiv si mă întreabă dacă accept să prezidez completul desemnat să judece această cauză. „Dvs. sînteti venit de la Piatra Neamt, nu-i cunoasteti pe inculpati, după cum nici ei nu vă cunosc, însă noi, cei din Bucuresti, am fost colegi cu ei“ - adaugă presedintele. Legal, nu am nici un motiv să mă abtin, încît accept să judec „Banda celor patru“.
3. Cer, imediat, magistratului - asistent să-mi aducă dosarul, ca să-l studiez si, în momentul în care numeroasele volume îmi sînt asezate pe birou, văd că ele sînt însotite de un număr considerabil de casete cuprinzînd înregistrarea unor convorbiri telefonice. Cer să vină un tehnician care să mă ajute să ascult convorbirile. Le confrunt cu transcrierea lor, de la dosar, si constat că sînt identice.
4. Învinuirile sînt grave: avocată, fost procuror în Bucuresti, intră în Barou (unde „se cîstigă mai bine“) si, încet-încet, se „împrieteneste“ cu unul dintre „clienti“ - multirecidivist -, căruia îi promite, fată-către fată si telefonic, că poate să-i usureze „situatia“, mituind doi judecători si un procuror de la instanta de apel, ceea ce si face. Pigmentate cu glumite de doi bani, convorbirile telefonice avocat - inculpat (încarcerat) si avocat - magistrati, sînt nu numai acuzatoare, ci si... amutitoare, pentru mine: nu mai auzisem asa ceva si nici nu mi-am închipuit vreodată că as pute
