Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drăghici: Strategia romilor a fost făcută "la mişto", iar banii europeni "se ciordesc"

Publicat in Gandul, luni 22 aprilie 2013 ·

Consilierul premierului privind problemele romilor, Damian Drăghici, a declarat, luni că strategia romilor a fost făcută "la mişto", banii europeni "se ciordesc", în timp ce "romii de la firul ierbii nu au ce mânca", iar peste un an sau doi se va vedea că nu s-a făcut nimic.

"Avem conferinţe, studii, atlase. Ne întâlnim în conferinţe care costă 20.000, 30.000, 50.000 de euro, iar romii de la firul ierbii nu au ce mânca, copiii nu merg la şcoală", a spus Damian Drăghici la conferinţa "Strategii de incluziune a romilor - de la intenţii bune la rezultate reale", organizată de Reprezentanţa Naţiunilor Unite în România şi Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună", cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acesta a adăugat că în anul 2011 s-a făcut o "strategie la mişto", precizând că, oricum, problema nu este pe hârtie.

"În realitate nu se face nimic. S-au făcut birouri şi s-au luat maşini din bani europeni, dar nimic nu se schimbă", a mai spus consilierul premierului, afirmând de mai multe ori că "se ciordesc bani europeni".

"O să lucrăm pe strategia romilor, o să avem întâlniri cu societatea civilă. Dar asta e o minciună, pentru că o să ne vedem peste un an, doi ca să vedem că nu s-a făcut nimic", a afirmat Damian Drăghici, precizând că aceasta este o opinie personală, nu poziţia Guvernului.

Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a declarat că în România se văd anumite evoluţii, însă la nivel internaţional există preocupări, din cauza faptului că ceea ce s-a făcut este insuficient.

"Romii sunt în continuare cei mai săraci şi cei mai excluşi. Opt la sută dintre copiii români trăiesc în sărăcie, însă 35 la sută dintre copiii romi sunt în această situaţie. 75 la sută dintre copiii romi nu ajung în clasa a VIII-a", a spus Sandie Blanchet.

Conferinţa "Strategii de incluziune a romilor - de la inten

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 40 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 51 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°