Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, luni 22 aprilie 2013 · ·

Guvernul bulgar ia în considerare îngheţarea preţurilor alimentelor de bază pe perioada sărbătorilor pascale, au decalar miniştrii temporari ai economiei şi agriculturii, Asen Vasilev respectiv Ivan Stankov, citaţi de Novinite. Stankov a afirmat că guvernul provizoriu va încerca să împiedice creşterea preţurilor la alimentele de bază în perioada Paştelui şi a subliniat că ouăle şi carnea de miel s-au ieftinit chiar în ultimul timp. Miniştrii au asigurat că guvernul va discuta îngheţarea preţurilor cu reprezentanţii tuturor retailerilor mari. În august 2012 mai multe lanţuri de retail au acceptat să menţină preţurile alimentelor de bază timp de trei luni, la iniţiativa Ministerului Agriculturii. Preţurile au fost îngheţate la pâine, lapte, iaurt, brânză, unt, caşcaval, carne de pui, de porc, ouă şi cremwurşti produşi în Bulgaria. Iniţiativa a fost repetată pentru sărbătorile de iarnă.

VTB Capital, vehiculul de investiţii al grupului bancar VTB, al doilea ca mărime din Rusia, a achiziţionat o participaţie de aproape 10% la banca bulgară Corporate Commercial Bank de la firma britanică Daewa International Limited, scrie Novinite. Corporate Commercial Bank este a cincea bancă în funcţie de mărime din Bulgaria şi este listată la Bursa de Acţiuni Bulgară. Banca gestionează 48% din fondurile depozitate de companiile de stat bulgare şi 95% din depozitele companiei energetice Bulgarian Energy Holding. VTB Capital şi-a deschis un birou în Bulgaria în martie 2012.

Bulgaria a redus estimarea de creştere economică pentru acest an de la 1,9% la 1%, potrivit unui program revizuit de reforme trimis Comisiei Europene, transmite Novinite. În intervalul 2014-2016, avansul economic este estimat la 1,8%, 2,9%, respectiv 3,4%, fiind anticipată creşterea exporturilor şi a cererii pe piaţa internă. Potrivit estimărilor, rata şomajului va atinge în acest an 13%, urmând să sc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar

Mediafax acum 44 minute
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt menţinuţi de instanţele din România de 6 luni sub control judiciar. Astăzi judecătorii au mai decis că aceştia pot părăsi România, dar doar cu încuviinţarea procurorului, însă fără să depăşească graniţele UE.

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Minor rus, condamnat la 6 ani de închisoare pentru „sabotarea unei linii feroviare”

Libertatea acum 32 minute
Un minor a fost condamnat la șase ani de detenție într-o „colonie educativă” pentru „sabotarea unei linii feroviare” în sudul Rusiei, o infracțiune care ar aduce 15 ani de închisoare pentru un adult, au anunțat joi autoritățile de investigație ruse,

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 32 minute
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 3 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

Nicolae Ciucă: PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC

Mediafax acum 2 ore
„PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota! Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din cursă pe Diana Şoşoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi, cu mâna B

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°