Nu trebuie să fii analist de politică internaţională ca să observi trei asset-uri majore pe care le-a pierdut Moscova în ultimii 25 de ani, de la regimul Gorbaciov încoace: Uniunea Sovietică însăşi, Războiul Rece şi sfera de influenţă. Este vorba în esenţă de trei foste instrumente politice (injuste şi ilegitime) de presiune asupra altor naţiuni şi de promovare agresivă a intereselor Rusiei, instrumente pe care vedem bine că le regretă constant nucleul dur al strategilor şi decidenţilor de la Moscova. Putem doar spera că nu e valabil şi pentru majoritatea ruşilor de rând. Anularea acestor aranjamente ale ordinii mondiale postbelice legate de Rusia a generat în schimb, indiscutabil, transformări benefice, dorite şi salutate în ţările din regiunea noastră.

Spus franc, aceste regrete ale establishment-ului politic, militar, industrial, de intelligence sau clerical rusesc se referă la: dispariţia Uniunii Sovietice (actuala C.S.I. nu înseamnă mai nimic pentru Rusia în comparaţie cu avantajele enorme aduse statului rus de fosta U.R.S.S., în termeni de putere reală şi de control al naţiunilor şi resurselor în propriul imperiu), încheierea Războiului Rece (care conferea, prin paradigma „balance of power”, statutul de superputere mondială şi baze paritare de discuţie pe teme globale şi regionale cu Statele Unite, privilegii care mai sunt astăzi menţionate în dreptul Moscovei doar în cărţile de istorie) şi, respectiv, pierderea sferei de influenţă (cu tot cortegiul consecutiv de „emancipări” şi „obrăznicii” ale unor state mici considerate istoric în umbra Rusiei dacă nu chiar anexe ale imperiului, în prezent având pretenţia legitimă de a discuta de la egal la egal cu Moscova), în special în Europa Centrală şi de Est dar nu numai. Desigur, se poate spune şi că cetăţenii ruşi au câştigat la rândul lor, formal cel puţin, beneficiile unei societăţi pluraliste şi au trecu